A Heartbreaking Work Of Staggering Genius: A Memoir Based on a True Story. Dave Eggers. On Fire: The (Burning) Case for a Green New Deal. Naomi Klein. The Emperor of All Maladies: A Biography of Cancer. Siddhartha Mukherjee. Devil in the Grove: Thurgood Marshall, the Groveland Boys, and the Dawn of a New America. Întâmplări din grădina mea este titlul unui volum de versuri care poartă semnătura Anei Blandiana, fiind publicat pentru prima dată în anul 1980. Este vorba despre un volum de poezii adresat în primul rând copiilor, iar tonalitatea care îl caracterizează este jucăușă, astfel încât cei mici să se poată identifica imediat cu cele citite. Intamplari din gradina mea | Rezumat Rezumat Formată din unsprezece distihuri, opera are caracter subiectiv, întrucât se remarcă, încă de la început, prezența eului liric, care povestește despre un cuib de rândunele aflat în pridvorul casei lui: „În pridvorul casei mele/ E un cuib de rândunele.". Rezumat. „În bibliotecă" este unul dintre poemele scrise de Ana Blandiana și face parte din volumul „Alte întâmplări din grădina mea". Numele adevărat al scriitoarei este Otilia Valeria Rusan, pseudonimul fiind creat în joacă, iar mai apoi, utilizat în folosul acesteia, când, pentru a-i fi publicate creațiile, era necesar ca autoarea să-și ascundă Intamplari din gradina mea de Ana Blandiana. Intr-o zi pe cind lucram Intr-o zi pe cind lucram In gradina, pe sub geam, Ingrijind un trandafir, Vad ca intra-un musafir: Era mic c-abia-l vedeai, Dar cu mustati ditamai; Incapea printre uluci, Dar avea blanita-n dungi; Si-ntr-un capat, dintr-o dunga Ii crestea o coada lunga; Era numai cit o floare, Vay Tiền Trả Góp 24 Tháng.

intamplari din gradina mea de ana blandiana rezumat